Grădini amenajate cu flori

Deoarece grădina este un loc foarte important din locuinţa dumneavoastră şi amenajarea acesteia implică mereu o lungă perioadă de decizie atunci când vine vorba de a alege modul în care acesta va arăta, dar şi elementele pe care le va conţine pentru a obţine stilul mult dorit de tine, te invităm să te inspiri din acest articol despre cum să-ți amenajezi grădina cu flori.

Gradini amenajate cu flori (1)

Picture 1 of 9

Acest colţişor de natură de la tine de acasă, indiferent cât este de mic sau de mare îl poţi amenaja cu succes cu flori, astfel încât, să te bucuri oricând de frumuseţea naturii.

Pentru ca locuşorul tău verde să atragă alte vieţuitoare care să completeze imaginea de natură, te sfătuiesc să optezi pentru plante precum: brumărelele sau Suzana cu ochii negri, care vor sporii apariţia fluturilor şi a păsăricilor la tine in curte, dar şi care îţi vor surprinde simţurile cu cele mai diverse şi încântătoare miresme.

Pentru un aspect prietenos şi relaxat poţi alege să amplasezi căsuţe pentru păsări sau diferite accesorii speciale pentru gradină.

Chiar dacă nu ai la dispoziţie o grădină cu o suprafaţă mare, asta nu înseamnă că nu îţi poţi crea un colţ de natură în adevăratul sens al cuvântului care, să-ţi poată oferi momente de linişte şi de relaxare chiar la tine acasă.

Pe lângă zona verde propriu zisă poţi apela la câteva artificii vizuale care vor crea impresia de spaţiu deschis şi de o bogăţie de natură şi culori oferite de flori, unul dintre artificiile la care poţi opta este amplasare unor jardiniere sau a unor ghivece fie pe gard, fie pe alee. Acestea vor compensa lipsa zonei verde şi îţi vor schimba definitiv aspectul grădinii tale.

De asemenea, dacă planul orizontal nu este foarte mare, poţi apela la cel vertical care, va oferi grădinii tale un aer unic şi original. Alege arcadele sau pergolele speciale pe care să amplasezi ghivece cu flori viu colorate sau un perete viu şi verde care, va crea din gradina ta un mic paradis chiar la tine acasă.

Cu puţină imaginaţie, dar şi cu un gram de efort oricine poate realiza o gradină uimitoare cu flori. Primul pas pe care trebuie să-l faci înainte de a te apuca de amenajat şi de cumpărături este să decizi tematica pe care o va avea oaza ta de relaxare, dar nu uita că nu doar preferinţele tale contează, trebuie să ţi cont şi de spaţiul de care dispui pentru amenajarea grădinii tale cu flori.

Dacă îţi doreşti să-ţi amenajezi gradina cu flor într-un mod rustic atunci răsadurile cu flori, pe care le poţi amenaja în jurul unei fântâne de gradină şi împrejmui cu un mic gard cu aspect învechit, sunt cea mai bună alegere pentru obţinerea unui peisaj relaxat şi autentic. În cazul în care gradina ta îţi permite crează nişte alei, dar ai grija să le dai un aspect şerpuit, nu geometric şi linear drept, pentru că va anula aspectul rustic mult dorit.

Pentru a amenaja o grădină în stil rustic, cel mai indicat şi la îndemână sunt florile româneşti, cele pe care le îndrăgeam în grădinile bunicilor: garofiţe de grădină, bujori, lalele, narcise, muşcate, gladiole şi alte flor specifice ţării noastre.

Dacă spaţiul îţi permite stilului rustic i s-ar completa perfect câteva decoraţiuni specifice cum ar fi: căruţe de lemn în care să pui jardiniere sau ghivece cu flori din lut, lucrate manual, poţi alege pietre de moară, de munte sau chiar roabe şi scaune vechi din le mn.

În cazul în care stilul mediteranean este cel pe care-l iubeşti, atunci gradina ta cu flori va fi una foarte veselă, deoarece stilul mediteranean uzează de culori vii precum: roz, roşu, nuanţe de albastru şi galben, însă pentru un plus de autenticitate poţi alege să amplasezi statui, ghivece din teracotă sau coloane verticale.

Un mic tips atunci când vine vorba de o gradină in stil mediteranean este posibilitatea de a amenaja un colţ al grădinii tale cu ghivece de înălţimi şi dimensiuni diferite, aşezate în moduri creative, fie unul peste celălălt, creând un aspect de cascadă, fie răsturnate, singurul lucru de care trebuie să ţi cont este alegerea florilor de inspiraţie grecească sau italienească. Petuniile şi lavanda sunt doar câteva dintre florile specifice acestor zone care, vor da instant grădinii tale aspectul mult dorit.

Desigur, dacă spaţiul îţi permite poţi amplasa şi unul sau mai mulţi leandrii, care, spre surprinderea multora rezistă foarte bine şi climei din ţara noastră, îi poţi alege în nuanţe de alb, albastru sau roz pentru a aduce culoare specifică zonelor mediteranene.

Pentru a avea o gradină de vis, care să întoarcă privirile oricui alege grădina amenajată în stil asiatic. Aceasta îţi va oferi oaza de linişte şi relaxare de care ai atâta nevoie.

Florile indicate pentru astfel de grădini, care să completeze perfect tema aleasă sunt: lotusul, magnoliile şi florile de cireş care conferă grădinii tale aspectul specific culturii japoneze.

Alte decoraţiuni la care poţi apela atunci când te gândeşti să-ţi completezi gradina ta în stilul asiatic, sunt: statuile Buddha, caracteristice acestui stil, de asemenea poţi opta pentru crearea unui izvor sau pârâu fals la tine în grădină, pentru a te bucura de susurul liniştitor al apei.

Indiferent pentru ce stil am opta, este foarte important să avem în vedere câteva reguli care respectate te vor ajuta să realizezi exact ceea ce-ţi doreşti fără a da greş în niciun aspect.

Astfel regulile sunt următoarele:

  1. Ţelul spre care trebuie să tinzi atunci când începi să-ţi amenajezi gradina este să ai mereu o imagine de ansamblu, o imagine globală, nu doar fragmentară. Astfel peluza joaca un rol foarte important, la fel ca şi casa, obiectul principat din imaginea ta, în cazul acesta aranjarea florilor trebuie să includă toate aceste elemente într-o armonie perfectă;
  2. Aspectul grădinii tale trebuie să fie unul natural, autentic, nu forţat şi căutat;
  3. Totul trebuie privit ca un întreg, locuinţa este în mare parte cea care conferă şi stilul grădinii, astfel dacă ai o casă în stil modern, gradina în stil rustic nu se va integra în ansamblul locuinţei tale şi va arăta ca o notă de discordanţă şi neadaptare. Astfel, ai grijă unde şi cum aşezi decoraţiunile exterioare pentru ca imaginea să fie una armonioasă;
  4. Pentru a obţine un efect de spaţiu mai mare poţi apela la un artificiu de amenajare des utilizat de specialiştii în amenajări de grădini, acela de a lăsa centrul grădinii tale liber şi marginile atent decorate, pentru a evita aspectul de dezordine;
  5. Mizând pe ideea conform căreia mijlocul rămâne liber, amplasare florilor este una foarte importantă, ele trebuie să fie nişte accente, nişte pete de culoare care să ofere diversitate şi varietate, nu un conglomerat în mijlocul grădinii tale. Astfel locul din mijloc îl poţi folosi pentru joaca copiilor sau alte întrebuinţări temporale care nu vor schimba iremediabil aspectul grădinii tale.
  6. Florile şi restul decoraţiunilor trebuie sa aibă un aspect natural şi să ajute la imaginea pe care ţi-o doreşti în grădina ta. În acest sens alegerea florilor este foarte importantă, dar şi modului de amplasare într-un întreg, care trebuie să se completeze perfect una pe cealaltă.

Amenajare zonei destinate florilor trebuie atent gândită în prealabil, astfel după stabilizarea pământului şi tasarea acestuia, plantarea gazonului şi a florilor poate începe.

Daca îţi doreşti să creezi impresia de continuitate a grădinii tale, atunci alege ca în zona din spatele grădinii să amplasezi tufişuri, ele vor da impresia de nelimitare. Pentru ca acest efect să se realizeze cât mai rapid şi propice plantează tufişurile la o distanţă mică unul de celălalt.

În cazul în care vrei să plantezi şi câţiva copaci în gradina ta, e bine să ştii ca toamna er cel mai prielnic moment pentru a face acest lucru, deoarece pământul este în permanenţă umed şi îi oferă pomului dejă crescut şi trecut peste o vară toridă, un mediu de dezvoltare propice.

Florile trebuie să completeze aspectul grădinii tale, în acest sens ai grija la ce flori alegi şi cărui sezon le aparţin acestea pentru a avea cât mai mult timp flori frumoase şi vesele pentru oaza ta de relaxare.

Pentru a-ţi mai uşor să alegi florile pentru grădina ta, vin în întâmpinarea ta cu câteva soiuri de plante care, se pretează cel mai bine la majoritatea grădinilor indiferent de stilul pentru care ai optat.

Spre exemplu hortensia, o floare care crează un buchet de floricele, a căror culoare poate varia de la roz, la alb, roşu închis, albastru şi la nuanţe de mov, este cea mai optimă alegere, deoarece aceasta va oferi grădinii tale o imagine veselă şi colorată.

Totuşi când alegi să-ţi decorezi grădina cu hortensii trebuie să fi atent la locul unde le amplasezi, deoarece au nevoie atât de soare dimineaţa, cât şi de puţină umbră spre amiază, de asemenea şi solul este un factor important când vine vorba de hortensii deoarece în funcţie de drenaj şi pH-ul solului culoare florilor se va schimba.

O altă alegere când vine vorba de florile din grădina ta poate fi trandafirul. La acesta, însă trebuie să fii atent atunci când îl alegi la zona în care locuieşti, pentru ca acesta să se poată dezvolta optim şi să reziste din primăvară, până toamna târziu.

Din multitudinea de soiuri, miresme şi culori trebuie să alegi varianta care să se potrivească zonei tale geografice, dar şi care să devină emblematică pentru curtea ta.

Dacă spaţiul nu-ţi permite să amplasezi nişte tufe de trandafiri, dar cu toate acestea îţi doreşti să îi ai în gradina ta, stai liniştit, am soluţia perfectă: amplasarea unor ghivece sau jardiniere cu trandafiri, care vor deveni în scurt timp exact ceea ce ai visat.

Crinul alb, specific toamnei, este ideal în grădina ta, deoarece acesta abundă de frunziş şi verdeaţă, culorile frunzişului variind între tonuri de verde, auriu, albastru şi alb.

Crinul tolerează cu succes zonele umbroase şi umede, diametrul acestuia ajungând şi până la 2,5 metri, în funcţie de fertilizarea solului.

Cred că cea mai bună alegere când vine vorba de florile din grădină este camelia.

Aceasta este o plantă care este armonioasă atât vara, în sezonul cald, când frumuseţea florilor surprind ochiul oricui, dar şi iarna, deoarece arbustul rămâne verde chiar şi în perioada rece a anului.

Camelia nu ete o floare pretenţioasă, astfel o poţi planta cu succes în orice zonă a grădinii tale, în funcţie de sol floara cameliei poate semăna cu trandafirul, culorile aeesteia varând între roz, de diverse nuanţe, alb, roşu, portocaliu sau picotate.

Cu toţii visăm la o grădină care să fie plină cu flori din cele mai diverse şi care să ne reprezinte întru totul, dar pentru asta e nevoie de multă muncă şi timp dedicat amenajării dar şi întreţineri acesteia, deoarece aceasta este cea mai importantă o dată de decorare este gata.

Deşi o grădină implică atât muncă, timp, cât şi bani, rezultatul este cel mai important aspect, astfel oaza ta de relaxare va deveni un colţişor de rai, realizat la tine acasă.


Lasă un Comentariu...

*