Tot ce trebuie să ști despre foișorul de grădină

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

foisor-de-gradinaFoișorul de grădină este întotdeauna o achiziție plăcută. Înfrumusețează curtea cu liniile lui elegante și oferă momente de relaxare la umbră pe timp de vară. Este în general ușor de instalat și poate fi procurat într-o varietate largă de modele, materiale și culori, potrivite pentru gusturile oricărei familii.

Ce putem face cu un foișor de grădină?

Cel mai comun, foișorul de grădină este un loc de odihnă și relaxare. În funcție de mărime, îl puteți mobila cu mese și scaune, șezlonguri, balansoare și canapele. În felul acesta ajungeți efectiv să vă măriți spațiul de locuit pe timpul sezonului cald.

Un foișor de grădină este ideal pentru petreceri, grătare și alte evenimente sociale. În ultima vreme a început să fie utilizat ca element central pentru nunțile în aer liber, servind la a atrage atenția asupra mirelui și miresei. Unii oameni folosesc foișorul chiar ca și sală de fitness, sau ca loc de rugăciune și meditație. Putem amplasa la umbră lui un jacuzzi pentru mai multă relaxare sau îl putem folosi ca refugiu în timp ce efectuam activități sedentare specifice grădinăritului.

Posibilitățile pe care le oferă sunt limitate doar de imaginația dvs.

Din ce e foișorul de grădină construit?

În prezent, foișoarele pot fi fabricate dintr-o gamă largă de materiale, însă cel mai popular rămâne lemnul. Alte materiale mai includ metalul, piatră, și chiar betonul armat. Modelele mai ieftine pot fi confecționate din vinilin.

Foișoarele de grădină din lemn

Când vine vorba de frumusețe, flexibilitate și maleabilitate, niciun alt material nu se poate compară cu lemnul. Culoarea, textura și aroma lui naturală se potrivesc perfect cu colțul de natură care ar trebui să fie grădină. Însă nu orice tip de lemn poate fi folosit pentru un foișor. În principal, pentru foișoare se alege una din trei categorii.

Cheresteaua tratată sub presiune. De regulă esență de brad sau de pin, această reprezintă cea mai ieftină opțiune. Tratamentul sub presiune permite lemnului să reziste la intemperii vreme de decenii, păstrându-și rezistentă și textură. Atât pinul cât și bradul variază cromatic de la galben-verzui până la brun. Pe măsură ce îmbătrânesc, își vor schimbă culoarea în gri.

Un truc pe care fabricanții de foișoare îl folosesc pentru a economisii este să utilizeze lemn scump de cedru sau sequoia doar în părțile vizibile, completând restul lemn tratat sub presiune.

Cedrul este îndrăgit de constructori pentru greutatea lui redusă și esența moale. Clienții îi apreciază aspectul rustic și aroma specifică. Însă cea mai importantă calitate a lui este rezistența la putrefacție și dăunători, care îl face potrivit pentru construcțiile din grădină.

Lemnul de cedru este clasificat în duramen și alburn. Duramenul reprezintă lemnul recoltat din partea centrală a copacului. Are o esența tare și o culoare închisă. Alburnul este mai deschis la culoare, mai maleabil și mai ieftin.

Sequoia este considerat de mulți ca cel mai bun lemn pentru structurile în aer liber. Cu o esență deosebit de tare, stâlpii de sequoia pot să susțină cu ușurință greutatea acoperișului, permițându-vă să optați pentru modele cât mai grațioase și elegante. Lemnul de sequoia se manipulează ușor iar rezistența lui la putrefacție și dăunători sunt unanim apreciate. Singurul neajuns îl reprezintă prețul, însă calitatea îl justifica pe deplin.

Clasificarea în duramen și alburn se aplică și în acest caz. Însă o particularitate pentru lemnul de sequoia este că numai duramenul poate fi folosit în zonele ce intră în contact cu solul. Alburnul mai ieftin poate fi folosit fără nicio altă restricție pentru restul foișorului.

ATENȚIE! Dacă lucrați cu cedru sau sequoia, aveți grijă să folosiți numai suporturi și unelte din aluminiu, oțel inoxidabil sau oțel galvanizat, altfel riscați ca lemnul să capete pete negre, așa cum se întâmplă în contact cu fierul sau oțelul de unelte.

Foișoarele de grădină din metal

În general se folosește aluminiul, fierul forjat și oțelul. Soluția de economie o reprezintă aluminiul, iar fierul forjat este cel mai costisitor. Foișoarele de oțel rezistă deosebit de bine la intemperii, în timp ce aluminiul se remarcă prin masa redusă și rezistentă mecanică. Cu toate acestea, oamenii preferă fierul forjat, datorită aspectului plăcut și al farmecului victorian pe care îl adaugă grădinii. Indiferent de materialul folosit, foișoarele de metal necesită doar foarte puțină întreținere. Nu va trebui să vă faceți griji că acesta va putrezi sau va fi mâncat de carii.

Foișoarele de vinilin

De asemenea, foișorul de grădină din vinilin nu are nevoie decât de o îngrijire minimală, și de multe ori poate arată la fel de atrăgător ca ruda să confecționată din lemn fără să impună problemele aferente. Trebuie doar spălat cu furtunul, o data sau de două ori pe an.

Foișoarele din piatră sau marmură nu sunt accesibile decât acelora cu un buzunar adânc. Deosebit de frumoase, se optează de cele mai multe ori pentru ele în completarea unui ansamblu neo-clasic de casă și grădină.

Foișoarele de grădină extensibile

Într-o clasă proprie se află foișoarele extensibile. Pe acestea le puteți instala atunci când aveți nevoie de ele (cu o ocazie socială sau dacă vremea o permite) după care le dezasamblați și le depozitați. Există pe piață foișoare extensibile care își păstrează în cea mai mare parte forma atunci când sunt depozitate, putând fi mai apoi instalate rapid și fără prea mare bătaie de cap. Însă acestea sunt destul de scumpe. Modelul cel mai comun presupune asamblarea bucată cu bucată, și necesită o anumite experiență tehnică.

Trei modalități de a achiziționa un foișor de grădină

  1. Construirea unui foișor de la zero necesită multă pricepere într-ale tâmplăriei și niște planuri detaliate. Acestea din urmă pot fi achiziționate din comerț, dacă nu vă surâde să le concepeți singur.
  2. O posibilitate mai accesibilă o reprezintă utilizarea unui kit de construcții (i.e. prefabricate). Nu va mai trebui să fiți atent la planuri și lemnul vine gata modelat, însă este și aici nevoie de un minim de pricepere. Construirea unui foișor la kit impune o dificultate doar ușor mai mare decât aceea a mobilei de interior și aveți la dispoziție o gamă foarte largă de modele.
  3. Angajarea unei echipe specializate nu va va costă cu mult mai mult decât un kit dintre cele mai bune, și vă oferă suplimentar posibilitatea de a decide asupra formei finale a foișorului.

Designul foișorului de grădină

În primul rând, ar trebui să luați bine aminte la specificul arhitectural al proprietății dvs. Un foișor în stil clasic nu se potrivește deloc cu o casă modernă și ar putea chiar să dea impresia de prost gust.

În ceea ce privește forma, vă sfătuim să evitați foișoarele cu bază rotundă. Pe lângă faptul ca nu complementează bine grădinile și casele moderne, forma este deosebit de impractica atunci când vine vorba de distribuirea mobilierului. Foișorul va trebui să ocupe o arie relativ mare pentru a acomoda scaune, fotolii sau canapele cu muchii drepte. Cu o structură octogonală puteți utiliza spațiul mult mai eficient. Într-un octogon cu raza de 4 metri puteți cu ușurință plasă o masa rotundă și scaune pentru 6 persoane.

Când vine vorba de acoperiș, puteți alege între un acoperământ moale, un acoperiș rigid și un baldachin. Baldachinul, este în general confecționat din pânză de esența tare, nylon sau polistiren. Materialul textil adaugă un plus de eleganță foișorului, însă nu e la fel de rezistent ca sinteticele. Vă va proteja bine de soare, însă nu și de ploaia torențială sau zăpada.

Indiferent de material, acoperișul poate avea o structură simplă sau una dublă. Acoperișul simplu are o formă piramidala, cu o mică deschizătura pentru ventilație în vârf. În cazul acoperișului dublu, mica structură ce acoperă fantele de ventilație are un schelet propriu.

Puteți alege să renunțați la o platformă pentru foișor. Stâlpii de susținere pot fi ancorați în pământ cu o fundație de ciment, sau pot fi bolțuiți de o suprafața betonată a curții dvs. În cazul în care foișorul este suficient de greu pentru a nu fi deplasat de vânt, puteți renunță la orice element de fixare.

Foișorul de grădină închis

Foișoarele închise prezintă avantajul de a putea fi folosite în orice perioadă a anului, fiind înconjurate de ferestre din material rezistent care ne permit să admirăm frumusețea grădinii fără a suferi de pe urma vremi răcoroase. Vă oferă de asemenea mai multe posibilități în ceea ce privește mobilierul și decorațiunile interioare. Protejează materiale care de altfel nu ar rezista în aer liber și vă scutesc de sarcină de a deplasa scaune și mese din grădină la venirea iernii. În timpul verii, panourile pot fi folosite pentru a ne apăra de țânțari.

Foișorul clasic cu 8 lațuri

Aceasta este forma care ne apare cel mai adesea în minte atunci când ne gândim la un foișor. Datorită numărului de laturi, foișoarele perfect octogonale oferă o imagine simetrică, deosebit de plăcută ochiului, indiferent de unghiul din care sunt privite. Acest lucru ne permite să le plasăm oriunde în curte sau grădină fără a crea o notă discordantă. Majoritatea peisagiștilor recomanda amplasarea lor centrală, pentru a oferi un punct focal grădinii. Întotdeauna așezat pe o mică platformă, oferă locatarului un ușor sentiment de detașare și siguranță.

Cinci lucruri care trebuiesc ținute minte înainte de a instala foișorul

  1. Solul pe care amplasezi foișorul trebuie să fie plat și să nu prezinte spații unde s-ar putea forma ochiuri de apa pe timp de ploaie.
  2. Ai grijă ca suprafața aleasă să nu fie traversat de cabluri electrice sau țevi de apă subpământene. Va trebui în general să sapi mai mult de 45 de cm.
  3. Verifică prevederile codului local de construcții. Nu se știe niciodată cum acest lucru te poate scăpa de o amendă.
  4. Verifică regulile de urbanistică. E posibil să-ți fi depășit limită de anexe permise la gospodărie.
  5. Anunța-ți vecinii. Ai putea să le strici priveliștea preferata.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *